Primul Maraton

Antrenament/ Competitii/ Povestea Mea de Succes — December 4, 2009

Marele eveniment se apropia cu paşi mǎrunţi: Maratonul României, la a doua ediţie, eveniment unde îmi propusesem proba cea mare: 42 km.  Cât?

…cât din Baia Mare pânǎ la Tg. Lǎpuş

…cât din Bucureşti pânǎ aproape de Giurgiu

o distanţǎ cu adevǎrat fǎcutǎ sa încerce potenţialul uman.

Cu toţii ştim legenda maratonului, o legendǎ pe cât de înfricoşitoare pe atât de motivantǎ. Abia am aşteptat sǎ scap de varǎ, şi sǎ retrǎiesc rǎcoricǎ toamnei. Îmi doream ca aceastǎ rǎcoricǎ sa fie şi în ziua maratonului, lucru ce s-a împlinit :) .

8422_186932541336_530031336_3686810_4535533_n

Cu fiecare km alergat, eram tot mai aproape de imposibil, imposibil ce devine posibil. În momentele de slǎbiciune, mǎ gândeam prin câte am trecut, dar mai mult ca orice mǎ gândeam la audienţa mea. Am vrut sǎ renunţ, dar m-am gândit cum o sǎ mǎ mai prezint la salǎ, cum o sǎ-i dezamagesc pe ei, cei care m-au privit cu atâta admiraţie în orele premergǎtoare evenimentului…am trecut de zidul invizibil, nu mai simţeam nici o durere, nici o sete, nici o foame…chiar daca ultimii km i-am facut la pas,  am trecut linia de sosire, fapt care  mi-a schimbat viaţa definitiv, de fapt încheiam o etapǎ şi începeam alta…

1

Din primǎvarǎ pânǎ în toamnǎ, nu am mai avut un eveniment special sportiv.
Dar marele eveniment se apropia cu paşi mǎrunţi: Maratonul României, la a doua ediţie, eveniment unde îmi propusesem proba cea mare: 42 km.
Din Baia Mare pânǎ la Tg. Lǎpuş
Din Bucureşti pânǎ aproape de Giurgiu
o distanţǎ cu adevǎrat fǎcutǎ sa încerce potenţialul uman.
Cu toţii ştim legenda maratonului, o legendǎ pe cât de înfricoşitoare pe atât de motivantǎ. Abia am aşteptat sǎ scap de varǎ, şi sǎ retrǎiesc rǎcoricǎ toamnei. Îmi doream ca aceastǎ rǎcoricǎ sa fie şi în ziua maratonului, lucru ce s-a împlinit :) .
Cu fiecare km alergat, eram tot mai aproape de imposibil, imposibil ce devine posibil. În momentele de slǎbiciune, mǎ gândeam prin câte am trecut, dar mai mult ca orice mǎ gândeam la audienţa mea. Am vrut sǎ renunţ, dar m-am gândit cum o sǎ mǎ mai prezint la salǎ, cum o sǎ-i dezamagesc pe ei, cei care m-au privit cu atâta admiraţie în orele premergǎtoare evenimentului…am trecut de zidul invizibil, nu mai simţeam nici o durere, nici o sete, nici o foame…chiar daca ultimii km i-am facut la pas, faptul cǎ am trecut linia de sosire, mi-a schimbat viaţa definitiv, de fapt încheiam o etapǎ şi începeam alta…