Ravenna Maraton, impresii, impresii

Maraton Ravenna — November 14, 2014

Exact acum o saptamana ma pregateam sa calatoresc spre Ravenna. O calatorie pregatita, ca de obicei in ultimul moment. Traiasca maratoanele din Italia ca nu inchid inscrierile, asta nu pentru ca nu ar fi maratoane importante, ci pentru ca sunt mai relaxati.

Mi-am luat clopu, echipamentu aruncat repede in geanta, ca de obicei, am uitat ceva sa pun. Dar “be positive”, asta e gandul care apare, tot timpul, cand realizez ca ceva lipseste. Am ajuns cu noaptea in cap, dormit totusi destul de bine, am mers sa-mi iau numarul de concurs. Pe strazile Ravennei, parca se auzeau inca ecourile cruciatilor. Evident ca era lumea, mai relaxata, care striga din orice, dar suna fain, incredibil, dar ma relaxa. In viata mai ai nevoie din cand in cand de un pic de nebunie. Acelasi sentiment l-am trait si in Roma. Pacat ca nu am gasit niste urmasi ai Romei sa cante “besame mucho! grazzie mile!“.

Mi-am luat numarul, pregatit totul pentru a doua zi, am vrut sa vizitez mai mult orasul, e foarte fain, si mai ales cu luna plina, parca era un episod din 1001 nopti. Peste tot, orasul era “peticit” de mozaice, mai mult sau mai putin colorate, aminteau de vremurile trecute, candva niste cavaleri, mai mult sau mai putin curajozi au ajuns la Constantinopole si au ravnit din frumusetea orasul, incercand sa o rapeasca, sa o fure. Imi adusesem aminte cand am vizitat Hagia Sofia, aflasem ca foarte multe mozaicuri au fost “transportate” in Italia, ma ofticasem acum, dar cand am vazut cat de bine sunt pastrate, inca o data zicala “tot raul spre bine“. Usor ar fi totul, daca am stii dinainte care-i efectul, faptelor noastre, nu-i asa?

Noh gata! ca blogu asta este pentru sport, sunt altii cu motivarea si nlpismele.

A doua zi, la start aburii se ridicau de pe Via Roma, lumea nu mai avea rabdare. Mi-a placut inscriptia unui alergator, imprimata pe tricou: “arrivo con calma, ma arrivo !!!”
S-a dat startul, jumatate din traseu a fost prin centru orasului, ca o calatorie prin istorie, mi-a placut f mult. Dupa ce am trecut a doua oara pe la start/finish, lucru care nu-mi place de loc, a urmat un lung drum plictisitor. Doar mirosul de mare ma mai entuziasma. Am tras de mine sa ies din varful asta de ac, sau cum ii zice, si sa ma reintorc in Ravenna, spre finish.

Medalia este super, chiar daca mi-au dat o medalie de rezerva sa zic asa, libertatea inscrierii are si ea urmarile ei. Organizatorii mi-au promis ca imi trimit originala. Mi-au luat si interviu la finish. Cu italiana mea, invatata in vacantele din studentie, petrecute prin Italia, le-am zis ca vin din Maramures, doar terminasem alergand cu clopul. Le-am zis ca alerg, ca sa fac cunoscut faptul ca in Italia sunt si romani care alearga, care sunt la locul lor, care vor sa faca lucrul bine facut, pe oriunde ii arunca viata. Foarte multi dintre maratonisti, de asemenea au fost curiosi, dupa mini-interviul respectiv sa afle tot mai multe despre Maramures.  Inca Romania e un pamant de basm, depinde de noi din diaspora cum il promovam sau nu.

Am plecat de la maraton, “hâtru”, cu clopul pe cap, evident ca imi placea, atrageam si mai multa atentie. Daca nu eu atunci cine, daca nu in Ravenna, atunci unde? O sa mai fie si in alte locuri, dar de ce nu si aici ? Pentru ca pot, evident!

Cam asa s-a incheiat maratonul cu numarul 30.  In anul 2014 am schimbat de doua ori prefixu la maratoane!

Ciuz
Elu

Ps: as fi vrut sa scriu si ceva politic, mai ales pentru modul in care se incearca sa se cultive o imagine negativa despre diaspora, dar mai bine nu, inca nu, nu aici!