S42 SwissAlpine Maraton, impresii

Maraton SwissAlpine — July 30, 2015

La fiecare start de maraton ma gandesc de ce alerg, la fel s-a intamplat si sambata trecuta, la startul celui de al 34-lea maraton. Tot la fiecare start ma gandesc ca trebuie sa merg pana la capat, pana la capat, oriunde va fi acel capat, vorba lui Mihai :)

Dar sa revin, era vineri, si ma indreptam din nou, spre munte, de data aceasta pentru un maraton. Vream sa scap de caldura si de stresul de la munca. Acolo, pe creste, ii place Mielului, sa stea, departe de lumea perversa si rea :)
Mi-am gasit echipament nou de alergare montana, recunosc ca nu l-am incercat inca, dar niciodata nu e prea tarziu.

Am ajuns in ultimele minute la Maraton Expo sa-mi iau numarul, simteam ca parca, trecuse valul de entuziasti, organizatorii cam plictisiti, abia se mai miscau sa mai dea punga cu surprizele, kitul si numarul de participare. Aceasi plictiseala si la hotel, camera, seaca, dar totusi cu o vedere super, de pe balcon.

Ma uitam la numar si ma gandeam, mai trebuie sa-i depasesc doar 48 de indivizi, pentru ca sa devin si eu unul din cei 10000 de nemuritori…evident ca aberam, daca nu eu, atunci cine.

Am dormit foarte agitat, si deja pe la 6 si un miez, eram trezit, vream sa inceapa cursa mai repede, pur si simplu vream sa se termine. Eram deja setat pe abordarea: am venit, am alergat, am plecat! Startul clasic, fara prea mult briz briz, 5, 4, 3, 2, 1, poc! Incep sa alerg! Evident ca nu am luat in considerare sfaturile organizatorilor de a avea cu mine o jacheta de ploaie, rucsac, sau bete. Ma aveam doar pe mine si nerabdarea sa termin mai repede. Am abordat destul de tehnic urcarea, o punga de jeleuri energizante, un shot de amino, si un shot de bautura energizanta. In drum spre varf, imi placea sa ma opresc sa mai “fotografiez” muntii din jurul meu. Mi-a placut la un moment dat, la prima trecatoare, era o baltuta verde, cu un petec de zapada deasupra. Parea ca un ochi de dragon, iar noi alergatorii, parca tiptil, incercam sa trecem pe langa, sa nu ne simta bestia, sa se trezeasca, sa ne impiedice sa nu mai ajungem in varf. Am avut o mica depresiune, dupa primul varf, si mi-a placut sa ii intrec pe unii, dar la a doua urcare, iar m-au intrecut. In fine, am ajuns in varf, imi era o foame, din aia ca la praznicele imparatesti, nu mai asculti ce zice popa la predica, te duci unde e sarbatoare campeneasca si te asezi primu langa ceaun, cu strachina, plina de sperante si pofte. Am bagat si eu la intuneric berg brotli cu supica de pui de vitica. Mi-a ramas chestia asta in cap, pe toata coborarea.

“Am facut iar niste poze de pe varf”, sufla un vant de-mi baga sprancenele in ochi, sa moara Albulescu de ciuda, ca le am mai mari ca el. M-as pune si la povesti mai lungi, dar cred ca s-ar plictisi si Piersic Florin, de ele.

Pe scurt, mi-a placut coborarea, pana cand, zic eu, sau fotbalistul din mine, ca am fost impins si dezechilibrat. Pe moment, s-a facut o liniste, si asteptam sa aud cum trozneste glezna, dar linistea s-a intrerupt cu binecuvantarile mele, si cu multi Sfinti, care deja se coborau. A venit si ala, raul ala, care m-a impins, langa mine, tot se scuza. Tot el a intrerupt si puzderia de sfinti, ce se coborau. Unii ¬†sfinti erau deja pe scara Raiului, altii deja pe poteca, altii au ramas atarnati… I-am zis, calmmmmm: please go, or I will beat you, please go! A sarit cineva sa-mi dea crema anti-inflamatoare, dar i-am raspuns scurt ca durerea e temporara…

Am reinceput sa alerg si l-am depasit pe invidios, nu simteam nimic, puneam celalalt picior in fata, pentru sprijin si cel indurerat, dubla. Usurel, usurel, am ajuns pe plat. Acolo s-a stricat jucaria, s-au terminat si muntii, iar civilizatie. Au inceput sa ma depaseasca o gramada, iar eu ramaneam in urma, mai ceva ca puiul lui Garleanu…prea multi pui in rezumatul acesta de cursa, nu-i asa?

Am ajuns la ultimul punct de alimentare, voluntarii tremurau de frig, incepea ploaia, mocaneste, ca toamna, imi placea. Din nou am scos gluma mea clasica din tolba: vodka nu aveti? Se uitau socati, cum, un alergator sa ceara asa ceva, el trebuie sa fie un exemplu de bun cetatean, sa influenteze lumea, sa aiba un efect mai ceva ca al unui fluture din Polinezia, sa fie un apostol al luminii, etc, bla, etc, bla bla…

Am vazut o marmota, mai erau doi kilometri, m-am uitat fix la ea si am vazut ca a impietrit de frica. Ajungand langa ea, am observat ca, de fapt, era de lemn, si nu avea de gand sa fuga oricum. Am ajuns pe covorul rosu si incheiam o luna, in care alergasem, in pregatiri si competitii, mai mult de 100km, toti pe munte, o luna cu adevarat de cuptor. Eram obosit, vream sa inchei la pas, eram ca o lebada, care nu mai vrea sa cante, dar parca ceva m-a resetat, am simtit ca ma incarc de energie, si am servit audientei, un sprint mai ceva ca in Chariots of Fire, tana na na na na, auzeam chiar soundtrack-ul…. Pentru ca pot!!! Am vrut sa dau mana cu cei pe care i-am intrecut, dar m-au evitat, oare de ce?

Mi-am luat medalia, tricoul de finisher, saculetul cu daruri, si am luat-o la fuga spre hotel. Eram ars de soare, ars de ganduri, ars de dorinte, ars de idealuri, ars de asteptari…

Noh cam atat, si ciuz
Elu

ps: Pe varf ma gandeam, oare unde o sa fiu eu la anul, pe vremea aceasta? Oare din ce mi-am propus, cate obiective o sa indeplinesc, obiective de toate culorile, nu doar sportive.., toate astea, pe urmatorul soundtrack

ps2: Ajungand la finish ma gandeam, daca mi se rupea glezna, imi faceam si eu testamentul sportiv, mai ceva ca Antonescu

ps3: Recunosc, inca o data, ca-mi plac filmele de pe vremea comunista, chiar daca unii dau cu pietre, totusi unele discursuri erau faine, si ar trebui, sa le bagam la cap, si, sau in inima. Iar toti cei care si-au lasat barba, trebuie sa asculte macar o data discursul lui Decebal!

ps4: Noh gata, chiar ca ma opresc, prea multe vorbe, vorbe, vorbe, parole, parole, parole

ps5: Ce ba? Te crezi printesa dragonilor, crezi ca scapi asa usor. Sunt vorbele dragonului trezit din somn, restul e tacere…