Maraton Apuseni, impresii, impresii

Maraton Apuseni — June 27, 2011

Stau si ma uit la numarul de concurs, simt ca are o semnificatie, pe care insa nu o pot deslusi in momentul in care scriu acest post: 3×3=9; 3+3=6, 6maratoane cate am facut pana in prezent, 9-3=6, dau iar de numarul maratoanelor mele, ceva e clar. Toata viata ne chinuim sa ne descifram scopul pentru care traim, filozofii si-au irosit-o, hedonistii traiesc doar clipa, anhedonii se autoflageleaza, nu vor sa simta nimic, ateistii nu cred decat in regurile lor,…pfew…totusi am mai alergat un maraton si-s tare mandru!

Sambata dimineata era o vreme pe care nu ti-ai scoate afara nici cel mai de temut rival, ai sta cu el chiar la povesti in fata focului, doar doar sa astepti sa treaca vremea rea de afara, vorba batranilor: “parca s-a spanzurat fata huciului!”, asa de razvratita era natura. Oare noi, cei aproape 300 de alergatori am deranjat-o. Tocmai ea, stapana isi trimitea supusii nori, neimblanzitul vant si vicleana vijelie sa ne sperie la start, cu cat ne apropiam de Baisoara, cu atat parca mai abitir natura incerca sa ne descurajeze, cu toate aceastea se deschidea in fata noastra plaiuri greu de imaginat, faine de tot, dure, crude, nemurdarite si pangarite de comercial.

Cum se zice ca nu exista vreme rea, doar echipament neadecvat, imi lasasem acasa cam aproape tot echipamentul pentru asemenea vreme, am fost doar preocupat sa fac bannerul, sa arat ca orice poate fi cucerit de Cutezatori! Cineva ne-a salvat pentru respectiva vreme, dar voi vorbi despre acest lucru maine, special intr-un post doar pentru ei. Am fost f fericit sa intalnesc si baimareni la start, alti alergatori de la Hercules, Moeciu, chiar e fain sa te intreci cu tot mai multi oameni cunoscuti. Cursa a fost grea, dar nu cea mai grea, a inceput cu o urcare mica, apoi o coborare foarte lunga, aproape 2 ore, curmata de o urcare foarte abrupta ce se continua cu stanca; a fost inedit sa urc in 4 labe, organizatorii ne-au pus la indemana si o funie pe respectiva portiune, dar am preferat un pic mai multa adrenalina, asa ca am decis sa n-o folosesc. Natura s-a jucat in continuu cu noi: dupa rafalele de vant puternic din fata, grindina, ploaie torentiala, venea soarele, dar puternic si dogoritor ca niciodata. Muntii semeti si casele motilor parasite ma priveau cu nepasare cum ma chinuiam sa termin cursa. Traseul mi-a deschis in fata, un satuc uitat de toti, casele parasite,cu fanul picat de pe acoperisuri,  stateau triste, nimeni nu le-a mai curatat in fata lor, iarba nepasarii si uitarii le-a napadit,…inca un semn ca tot mai mult ne uitam trecutul, alergam spre viitor, si nu ne pasa ce lasam in spate, mirajele de mai bine ne imbata tot mai mult cugetul, pana la urma uitam ce suntem, of…triste erau casele respective, semete candva, acum incercau sa fie vesele sa ne incurajeze, dar prea mult timp trecuse, timp in care au asteptat pe cineva sa le treaca prin fata, of of of iar!

La un punct de verificare, dupa ce ma luasem la tranta cu o perversa grindina, ii zic celui care incerca sa-mi faca o poza: n-are rost sa-mi faci, cum sa iasa o poza cu un om terminat!…mi-a placut f mult cum mi-a raspuns: terminat da, dar nu invins! As fi vrut sa stau la povesti cu el, dar vream sa termin maratonul, muntele ingenunchiaza mai ales pe cei orgoliosi, ca mine :P. Ma gandeam la replica respectivului si m-am gandit ca viata se aseamana ca o camera, incepi in intuneric, si cu cat faci mai mult ce-ti place, cu atat e mai mare lumina in respectiva camera, descoperind in jurul tau tot mai multe lucruri, de care nu stiai ca exista, chiar mai mult…sa te faca fericit, de aceea alerg : sa descoper cat mai multe lucruri, sa tin lumina aprinsa, chiar mai puternica in camera existentei mele….gata cu filozofeala!

O alta intamplare distractiva a fost , cand pe traseu, vazusem de la departare o silueta rosie, vantul ii facea ca pelerina sa se ridice, ca o fusta, …am crezut ca o vad pe Scufita Rosie :p, i-am si zis, cand am trecut pe langa ea, s-a amuzat foarte tare, bine ca nu am intalnit lupul pe traseu, la cat de salbatice erau tinuturile. Totusi am trait o senzatie unica, pe care merita sa o impartasesc aici. Ascultam in casti:

si in ritmul respectiv am avut impresia ca vad niste cai negrii ca vin dinspre stanga in viteza, instictiv m-am ferit,oare daca opreau incalecam pe unul din ei?, nu a venit momentul acum …erau doar niste umbre de brazi, ce se miscau dupa cum se miscau norii nervosi, gata sa-si reverse oful de ploaie peste cine indraznise sa alerge pe acolo.

Sa nu o mai lungesc atat, am scos un timp mai bun ca la Hercules, maraton ce ramane cel mai greu de pana acum, in nici 6 luni din acest an, am deja 4 maratoane si un semimaraton la activ, ce mai urmeaza? lista e facuta, sa vad cate obiective mai pot bifa anul acesta. Cineva zicea ca ce bine e de mine ca pot face ce vreau, si-mi iese tot ce vreau, nu intru in polemici, dar nu e usor sa traiesti asa cum vrei 😉  Nimeni si nimic nu te poate opri cand faci ceva cu pasiune maxima: nicio forta a naturii, nicio forta umana, nicio forta paranormala…

….chiar am fost hoinar prin trecut, si l-am lasat in spate.

Ioi, sa nu uit, aici pozele de care va vorbeam:

Eram foarte multumit de rezultat, asa ca mi-am permis sa ma opresc, doar ca sa caut o melodie care-mi place foarte mult, sa termin maratonul ascultand-o:

va pup ciocoflenderilor
elu

ps: tocmai ce am verificat: locul 93 la general, ceva e cu numarul asta!