Piatra Craiului, impresii de impresii

Maraton Piatra Craiului — October 3, 2011

Clipele care-ti taie respiratia sunt cele pe care nu le uiti niciodata. Sunt acolo sus, intre P6 si P7, vezi harta, si ma simt stapanul lumii, nu intr-un mod meschin, pe care doar puterea ti-l da, ci reusita ca am ajuns acolo. Muntele e ca un urias, si eu o furnica, da cu mine de pamant, la fiecare pas din urcarea mea, dar nu ma las, trebuie sa ajung sus, sa vad si eu ce vede si el, si acolo sus, nu ma satur sa privesc, peste tot creste, peste tot verde, peste tot senin.

Foarte fain maratonul dar si foarte greu, primul punct intermediar l-am facut in aproape 2ore, dar al doilea punct intermediar a scos totul din mine, 10 min si depaseam cele 6ore jumatate limita, gandul la un al doilea K.O. nu ma lasa deloc sa ma relaxez, mi se terminase apa, gelurile nu-mi placeau, si apelez la cafeaua mea miraculoasa arabeasca, fiarta la presou cu scortisoara. Muzica din casti a tinut cu mine, pentru ca au urmat o suita de melodii arabesti, setandu-mi mintea spre caldura infernala de acolo, compensand racorica pe care doar pe munte o simti intr-un fel unic. Am tras tare si am ajuns la Plaiul Foii, branza de burduf si painea de casa mi-au dat iar puteri, nu-mi mai pasa ca urma o urcare, o ciresica de pe tort cum ziceau organizatorii. Am fost intrebat daca renunt ca sa fiu luat si dus la Zarnesti, am raspuns mandru ca nu pentru a renunta am venit aici, ci pentru medalie.

Am trecut pe langa un salvamontist, cu care m-am intalnit si la Apuseni, avea f multe primaveri dar se misca ca un fulg pe poteci. Mi-a zis ca ne admira pe noi maratonistii, i-am zis ca imi doresc sa ating varsta dumnealui, si tot pe munte sa ma prinda. A zambit si coborat in liniste, eu urcam spre Diana,nume predestinat pentru popas, zeita vanatorii, incerca sa ne franga pe cat mai multi pe respectiva urcare, ce pot sa va confirm, ca nu am fost prada ei :P.

Cand am ajuns sus la Refugiul Diana, cautam apa, cineva mi-a zis ca e la 2 min, aratand cu degetul spre cortul lui, sau 10 min in vale, sau…si nu mai stia ce sa zica, atunci eu i-am aratat cu degetul in sus , spre cer si i-am zis: “nu-mi trebuie mai mult de o secunda, iau de acolo de sus, apa doar sa traga Cineva sforile sa ma ia”, razand evident .

Foarte buna mancarea de la punctele de alimentare si amabilitatea, la ultimul punct, inainte de a intra in Zarnesti, era o familie de nemti, am ramas la povesti, ce buna era painea facuta in casa, placinta cu branza de burduf cum numai bunica o facea, medalia ma astepta, timpul nu mai conta.

Am ajuns la finish, in Zarnesti, surorile David ma felicitau. Am avut onoarea sa fac o poza si cu Adi Bostan, numarul 1 al MPC-ului, a fost o cinste foarte mare, multzam fain!

Sunt cu bateriile incarcate, senzatia de “nimeni si nimic nu ma poate opri” e la maxim. Urmeaza semi-maraton la Bucuresti pentru Hospice!

ciuz
elu